Fiecare material de construcție își are propriile limite de rezistență și în consecință orice clădire, la fel ca și organismele vii, are o limită de creștere. Această limită poate fi dusă la extrem prin procedee ingenioase de compunere, prin înțelegerea subtilă a naturii în manifestările sale cele mai misterioase.

Romanii au construit structuri de cărămidă cu deschideri de neimaginat, zidarii medievali au echilibrat nervurile din piatră aproape până la sfidarea gravitației, iar Gustav Eiffel a ridicat drapelul țării lui pe cea mai înaltă structură metalică de pe glob la vremea respectivă.

Înainte de Eiffel cu 113 de ani, la Surdești, în Maramureșul românesc, fără cunoștințe matematice, însă cu o mare intuiție a legilor staticii, o mână de meșteri locali au ridicat cea mai înaltă biserică de lemn din lume, titlu detronat în urmă cu doar câțiva ani de o altă biserică similară aflată în vecinătate. Cei 72 de metri de la sol pana la vârful crucii o aduc aproape la un sfert din înălțimea turnului Eiffel, îndreptând către cer rugăciunile rostite zilnic în fața altarului de aproape 250 de ani.

În ciuda dimensiunilor sale, biserica de la Surdești nu agresează nici privirea și nici pacea inimii, ci emană modestie, cumințenie, eleganță, simplitate și o mare armonie a formelor, fiind o carte de vizită pentru sufletul românesc mai degrabă decât pentru virtuțile tehnice.

Înșiruirea celor trei spații care alcătuiesc tipologia specifică bisericii ortodoxe, pronaosul, naosul și altarul, nu acoperă mai mult de câțiva pași. Pereții din bârne din lemn se lasă străpunși cu zgârcenie de câteva ferestre foarte mici, care lasă loc luminii spirituale să strălucească în locul celei naturale, care intră în micile spații nefiltrată de vreun virtaliu.

Un element aparte este acoperișul masiv și ferm, construit din două sectoare separate pe orizontală de un brâu de umbră extrem de puternic. Acest brâu, alături de centura de umbră a pereților mult retrași sub acoperiș, formează două registre orizontale de o mare forță, care așează biserica pe pământ cu aceeași naturalețe cu care și pădurile dimprejur se odihnesc pe liniile domoale are reliefului. Din acest corp robust, parcă lipsit de dubii, se avântă spre cer un turn pătrat, asemănător cu cel al cetăților de apărare, care se continuă după ce este retezat și el de o linie de umbră, cu o piramida mult alungită, de o mare eleganță.

Decorația exterioară este extrem de simplă, lăsând lemnul să se exprime prin el însuși. Doar stâlpii pridvorului cunosc o elaborare mai pronunțată, legând prin motivele folosite estetica bisericii de cea a porților maramureșene, element de trecere extrem de important în cultura locului.

Interiorul cu plafonul bolțit, construit integral din lemn, este împodobit cu picturi aplicate direct pe pereți și cu mici icoane încadrate de ștergare caracteristice zonei. Lavițele și covoarele țesute de mână completează acest mic interior apropiindu-l nespus de mult de trăsăturile ,,camerei curate” din casa tradițională a fiecărui maramureșean. Cum camera curată este depozitara cu precădere a icoanelor și a zestrei, diferența dintre pronaosul bisericii și spațiul sacral al casei dispare până la confuzie.

Cel care calcă pragul oricărei biserici maramureșene, calcă în același timp și pragul oricărei case din acest minunat colț de lume. Diferența la Surdești este că atunci când apleci fruntea ca să poți trece prin ușa mult prea mică pentru marile mândrii omenești, gândul la cer urcă prin cea mai înaltă clopotniță care pune crucea pe bolta cerească la un loc cu celelalte stele.