Seară transilvană: pe urmele legendei lui Dracula

Elenn Grațiela Știrbu

Duminică pe 22 martie asociația noastră a avut porțile deschise în Suvantokatu pentru toți cei interesați de Transilvania și de Dracula. Iar participanții nu s-au lăsat așteptați ci au venit în număr mare, în jur de 50 de oameni mari și chiar și mai mici, din Tampere și împrejurimi dar și din Helsinki.

Tema a fost generoasă și cei doi vorbitori, Kim și Stefan, ne-au purtat pe urmele legendelor în Transilvania și Valahia, ne-au vorbit cu aplomb despre călătorii, oferta culinară locală, concerte rock, prieteni făcuți ad-hoc în România, istorie, literatură, filmologie, muzică, cultură populară… Ba chiar unul dintre ei, Kim, ne-a povestit și despre partea româneasco-moldovenească a arborelui său genealogic și ne-a cântat la chitară cântece tradiționale românești.

Cât despre Vlad Țepeș, ce personaj ar fi putut fi mai fascinant și mai potrivit contextului nostru actual decât domnitorul Valahiei născut în Transilvania, cu mamă moldoveancă, crescut ca ostatic la poarta otomană de la 11 la 17 ani, văr cu Ștefan cel Mare, căsătorit (și) cu unguroaică din familia lui Matei Corvin… Și dacă vorbim și despre dublura sa iconică, vampirul Dracula, am trecut deja de la multicultural la universal.

Despre protagoniștii serii câteva cuvinte, Kim Calonius și Stefan Smirnov, respectiv vicepreședintele și președintele asociației Suomi-Moldova. Pe Kim l-am întâlnit acum un an, și așa l-am văzut prima dată, cântând la chitară Săracă inima mea. Ne-a cucerit pe toți într-o clipită. Eram cu familia mea și a Hannei, prietena care aflase despre evenimentul respectiv din Toijala, organizat de Suomi-Romania-Seura. Noi tocmai înnodasem firul asociației noastră din Tampere și primul lucru la care m-am gândit a fost că mi-ar plăcea să-l aducem și la Tampere pe Kim! Când ne-am prezentat am băgat de seamă că nu vorbește limba lui Caragiale, doar cântă cu patos românesc. Apoi l-am cunoscut și pe Stefan, cu care am vorbit prima dată pe Skype, unde am și pregătit de altfel împreună un recital Eminescu în română și finlandeză pentru un eveniment de-al lor organizat cu ocazia Zilei limbii române. Stefan Smirnov este de altminteri și membru supleant în consiliul de conducere al asociației noastre.

Prevăd că vom lucra în continuare cu drag și spor cu asociația Finlanda-Moldova, și de asemenea și cu celelalte asociații culturale și de prietenie Finlanda-România, sunt sigură că rezultatele vor fi întotdeauna pe măsură.

Mulțumim lui Kim și lui Stefan și tuturor participanților și sperăm să vă chemăm în curând și la o Seară moldovenească și una oltenească!

Photo credits: Anne Alalantela. Video credits: Mircea Guină.

comments powered by Disqus
Despre noi
Adresă:
Kulttuuritalo Laikku, Keskustori 4
33100 Tampere
tampereen.suomi.romania@gmail.com
Rekisterinumero: 190.094
Y-Tunnus: 2936142-4
Consiliu de conducere
Regulament
Contactați-ne