Uimarit au înotat la Iași în cadrul Swimathon 2015

Elenn Grațiela Știrbu

Suntem mândri să avem printre membrii asociației noastre oameni care se implică și în cauze ale comunității din care au plecat și unde se reîntorc cu drag de fiecare dată. Povestea de față este despre echipa Uimarit, care a înotat în vara asta la Swimathon Iași pentru un proiect numit Căsuța dintre Coline.

Swimathon este o platformă de atragere de fonduri pentru cauze din comunitatea locală, deghizată într-o competiție de înot organizată de Fundația Comunitară Iași (FCI). Banii strânși sunt folosiți pentru a susține cauzele și proiectele înscrise în competiție și, în baza unui contract de finanțare, FCI se asigură că aceste sume ajung la cauzele și proiectele respective, apoi monitorizează implementarea lor și evaluează rezultatele.

Una dintre cauzele înscrise în competiție anul acesta a fost Căsuța dintre Coline, o iniţiativă a unui grup de ieşeni care îşi doresc să ofere copiilor instituţionalizaţi ai unui centru din Iași oportunităţi de integrare socială şi mijloace pentru o copilărie decentă. Acești ieșeni i-au avut de partea lor pe 4 iulie pe Uimarit, un nume finlandez pentru că din echipă au făcut parte și eroii noștri, Oana și Immo Syrjäläinen. Oana și Immo s-au implicat în acastă cauză alături de prietenii lor Cătălina, Roxana, Ramona și Ionuț.

Oana a arbitrat în timp cei cinci au înotat în ștafetă 39 de lungimi, un rezultat peste așteptări, ceea ce le-a adus o satisfacție nemaipomenită și curajul de a participa și la alte evenimente de înot. Uimarit au avut susținători din 6 țări, oameni care au rezonat cu această inițiativă, devenind astfel parte a unei povești de succes!

Un succes care înseamnă o bucurie făcută copiilor de la Căsuța dintre Coline (care a fost reprezentată la Swimathon Iași de trei echipe de înotători) și împlinirea unei campanii duse cu bine până la capăt! Mulțumim frumos, Oana, pentru frumoasa poveste împărtășită și cele mai calde felicitări Uimariților pentru minunata realizare!

Photo Credits: Oana Syrjäläinen

comments powered by Disqus
Despre noi
Adresă:
Kulttuuritalo Laikku, Keskustori 4
33100 Tampere
tampereen.suomi.romania@gmail.com
Rekisterinumero: 190.094
Y-Tunnus: 2936142-4
Consiliu de conducere
Regulament
Contactați-ne