Domnul prof. univ. dr. Jukka Havu, membru de onoare al asociației noastre, este un distins romanist, cercetător cu numeroase publicații în domeniul lingvisticii și nu în ultimul rând un vorbitor de limbă română și un promotor al limbii și culturii române în Finlanda. Eu l-am cunoscut la Universitatea din Tampere în 2005 în calitate de profesor al Facultății de Limba Franceză și director al Departamentului de Limbi Moderne și Traductologie al Universității din Tampere. Auzisem deja că este românofon, dar când mi s-a adresat în română tot am rămas extrem de impresionată de ușurința și dexteritatea cu care domnul profesor se exprimă în limba lui Caragiale.

Elenn: Jukka, prima mea întrebare ți-o adresez în calitatea mea de profesoară de limba română, în ce împrejurări ai început să studiezi limba română și care a fost procesul învățării, cum ai reușit să ajungi la nivelul aproape nativ pe care îl ai acum?

Jukka: Ești foarte amabilă, Elenn, dar sunt absolut convins că exagerezi; nu am ajuns la un nivel nativ, dimpotrivă, am rămas foarte departe de o astfel de competență. Mă descurc în destul de multe situații, dar cum am fost foarte puțin în România, sunt multe registre pe care nu le stăpânesc deloc. Spre exemplu, terminologia culinară mi-e cu totul necunoscută; dacă îmi dai un meniu, înțeleg foarte puțin.

Am început să studiez limba română ca autodidact la sfârșitul anilor 1970. După această primă fază, am studiat româna la Paris, la Sorbonne-Nouvelle/Inalco timp de un an și am pregătit o diplomă, Diplôme supérieur d’études roumaines. Trebuie să-ți spun că învățământul la Paris nu era foarte bun, mai ales în ceea ce privește structurile limbii (profesorii, extrem de simpatici, erau toți specialiști în literatură), dar totuși m-a ajutat destul de mult permițându-mi să cunosc mai bine istoria și civilizația românească.

Când m-am întors în Finlanda, am făcut cunoștință cu domnul Gabriel Sandu care tocmai ajunsese la Helsinki și care pe urmă a devenit profesor de filosofie la Universitatea din Helsinki. Când ne-am cunoscut, Gabriel încă nu vorbea finlandeza; astfel am început să discutăm românește, ceea ce mi-a permis să mențin o relativă ușurință în limbă.

E.: Cum ai ajuns românofil, care este legătura ta afectivă cu România și cu cultura română?

J.: Recunosc că la început, interesul meu era mai ales un interes științific. Studiam la Universitatea din Helsinki alte limbi romanice, franceza, spaniola și italiana, și mi-am dat seama că din toate principalele limbi romanice, limba română era cea mai puțin cunoscută. Pentru aceasta, m-am apucat să studiez această limbă care prezintă foarte multe trăsături extrem de interesante.

Legătura mea afectivă cu România e destul de recentă. Pe prima dată am fost în România în 1986, o săptămână; am fost primit de prof. Marius Sala (care apoi a devenit academician) și am cunoscut și alte câteva figuri importante pentru lingvistica românească, Alexandru Rosetti, Alexandru Graur, Mioara Avram, etc. (cum vezi, sunt o relicvă antică din epoca feudală). Totuși, anii 1980 erau o epocă foarte grea în România, și nu prea aveam posibilități să mă întorc. Însă, în anul 2010, l-am însoțit cu Gabriel Sandu pe profesorul Jaakko Hintikka la București unde a primit titlul de doctor honoris causa la Universitatea din București. După această a doua călătorie a mea în România a început o perioadă cu o colaborare mai intensă cu colegii români. Am fost invitat de rectorul Universității din București, domnul Ion Pânzaru, să dau niște conferințe în cadrul departamentului de limbi moderne. După această vizită care a avut loc în 2011, am fost propus de către noul rector al Universității din București, Mircea Dumitru (un prieten bun) să fiu membru al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare. Consiliul a fost desființat foarte repede de primul ministru Victor Ponta (toți știm de ce), dar puțin timp înaintea desființării, o colegă ieșeană, prof. univ. dr. Mihaela Secrieru, a solicitat prezența mea într-o echipă care în cadrul Congresului Diasporei avea să studieze situația învățământului limbii române în străinătate. Aceste evenimente mi-au permis să stabilesc numeroase contacte cu mai mulți lingviști și filologi români, mai ales la București și la Iași.

După 2010 am fost destul de des în România și am putut să cunosc puțin mai bine bogăția culturii române și legătura mea cu țara ta, care la început era un interes academic, a devenit mai afectivă și mult mai concretă. În ultima vreme, am început și să citesc mai multă literatură îm limba română; înainte, era vorba mai bine de autori clasici dar acum încerc să mă familiarizez puțin mai mult cu literatura contemporană. Citind îmi dau seama cât de departe sunt de nivelul unui vorbitor nativ.

E.: Ai fost principalul promotor al înființării lectoratului de limba română la Universitatea din Tampere. Lectoratul se află acum în al treilea an de funcționare, care sunt provocările acestui lectorat și care ar fi aspirațiile de viitor?

J.: Obiectivul meu era să înființăm un lectorat polivalent în sensul că studiul limbii ar trebui să fie o introducere și spre alte discipline, stiințe sociale, economie, istorie, etc. Cred că în Europa de astăzi e necesar să strângem niște legături între mai multe domenii. Un învățământ de limbă și literatură, foarte important în sine, ar putea să deschidă drumul spre o cunoaștere mai profundă a realității unei societăți străine. Visul meu este ca cercetătorii români și finlandezi să stabilească contacte în mai multe specialități; aceasta ar fi foarte util și pentru proiecte de cercetare comune. Provocarea cea mai grea este faptul că astăzi studenții sunt încurajați să-și termine studiile în cinci ani. În diplomele actuale nu este foarte mult spațiu pentru studii opționale. Cuantificarea studiilor (diploma de master, 300 de credite) cu greutate permite să te apuci de niște studii care nu intră în partea centrală a programului de studiu. Vechea universitate europeană a dispărut; când eram student, puteam să studiez orice subiect (cu anumite criterii de admitere, bine înțeles) și nu era niciun „dead line” pentru finalizarea studiilor.

E.: În ceea ce privește activitatea ta academică știu că ai scris articole și ai susținut prezentări la conferințe în și despre limba română atât în România la universitățile din București și din Iași, dar și în alte țări. Care este subiectul tău predilect de cercetare în domeniul lingvisticii românești?

La Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași

J.: Subiectul predilect este sistemul verbal, adică structurile temporale și aspectuale ale limbii. Tematica aceasta a constituit centrul intereselor mele științifice dintotdeauna. Trebuie să recunosc, totuși, că datorită faptului că am avut foarte multe responsabilități administrative la facultatea noastră (aproape zece ani am fost directorul departamentului și decanul Facultății), nu am putut lucra atât de mult cât aș fi vrut în cercetare.

E.: În 2014, în semn de înaltă recunoaştere şi apreciere pentru rezultatele de excepţie obţinute în studiul gramaticii şi sintaxei limbilor romanice ți-a fost conferit Ordinul Meritul Cultural al României, categoria Promovarea Culturii. În calitate de cunoscător al societății finlandeze, ne-ai putea spune care este după părerea ta percepția României în Finlanda și care ar fi cele mai bune mijloace de promovare a unei imagini pozitive a României aici?

J.: De fapt, cred că Ordinul Meritul Cultural al României mi-a fost conferit tocmai pentru înființarea lectoratului la Tampere. Studiile mele de gramatică română abia au început. Primul meu articol în limba română va fi publicat foarte curând; o știi bine căci am scris articolul împreună!

Trebuie să spunem că imaginea României în momentul de față nu este excelentă. Totuși, faptul că sunt atât de mulți studenți care vor să studieze această limbă e foarte interesant. Presupun că există o dorință de a cunoaște mai bine realitatea românească. Sunt convins că mulți finlandezi înțeleg foarte bine că știrile prea des negative despre România nu pot să descrie situația adevărată. Pentru a promova imaginea României în Finlanda ne trebuie evenimente, manifestări culturale și științifice bine organizate. Sunt atât de multe lucruri atât de interesante care se întâmplă în România de astăzi. Sper ca inițiativa noastră de-a organiza un mic festival de filme românești să se realizeze.

E.: În tradiția interviurilor noastre cu finlandezi românofili, aș avea și câteva întrebări legate de lucruri mai concrete.

Regiunea preferată din România?

J.: Din păcate, am călătorit foarte puțin în România. Cunosc numai trei orașe, București, unde am fost puțin mai mult decât în alte orașe, Iași și Brașov. Bucureștiul mi-a plăcut întotdeauna extrem de mult, Iașul e foarte interesant și Brașov este un oraș frumos.

Mâncăruri și băuturi românești preferate?

J.: Mititeii și vinurile roșii seci.

Scriitorul român preferat?

J.: Rebreanu.

Filmul românesc preferat?

J.: Tănase Scatiu (l-am tradus pentru televiziunea finlandeză în anii 80)

Muzica românească preferată?

J.: În ultima vreme am ascultat mult „muzica de odinioară”, muzică ușoară din anii 30 până în anii 60. E într-un fel mișcător să asculți muzica care a făcut foarte mulți oameni foarte fericiți. În ceea ce privește muzica clasică, o cunosc destul de prost. Enescu îmi place extrem de mult.

E.: Mulțumesc frumos pentru acest interviu, Jukka. Ai avea câteva cuvinte de încheiere de adresat membrilor asociației noastre?

J.: Este o asociație extrem de activă și dinamică. Ceea ce face asociația voastră (de fapt, și a mea; sunt membru) este exact ceea ce trebuie să se facă pentru a generaliza o imagine pozitivă a României. Eu din partea mea vreau să mulțumesc echipei voastre pentru toate activitățile; admir foarte mult energia ta și toate inițiativele tale atât de personale și bine gândite. Aportul tău este fundamental pentru asociație, vă doresc mult succes în continuare.

E.: Ești foarte amabil, mulțumim pentru încurajări și sperăm să te vedem cât mai des alături de noi.